Duminica Mironositelor - Ziua femeii crestine

 

"Femeile mironosiţe au venit cu miruri,cu care voiau să-L ţină pe El departe de stricăciune,pe Cel care păstrează cerurile de şubreziciune,şi cu care ele doreau să-L ungă pe Cel de la care cerurile îşi iau mireasma!
O,Doamne Preaînmiresmate,singura mireasmă a fiinţei omeneşti şi a istoriei omeneşti;cât de minunat ai răsplătit Tu aceste suflete cinstite şi credincioase care nu Te-au uitat pe Tine mort în mormântul Tău!Tu le-ai făcut pe femeile mironosiţe vestitoarele veştii Învierii şi slavei Tale! Ele nu Ţi-au uns cu mir trupul Tău cel mort,dar Tu le-ai uns sufletele lor vii cu uleiul bucuriei. Cei care plângeau mortul au ajuns rândunelele unei primăveri noi. Cei care au plâns la mormântul Tău au ajuns sfinţi în Împărăţia Ta cea cerească.
Cu rugăciunile lor,Dumnezeule Cel înviat,miluieşte-ne şi mântuieşte-ne pe noi,ca să Te slăvim pe Tine,dimpreună cu Tatăl şi cu Sfântul Duh – Treimea Cea deofiinţă şi nedespărţită,acum şi pururea,şi-n vecii vecilor. Amin."
Sfantul Nicolae Velimirovici

"Societatea noastră civilizată a adus drepturile femeii,dar Domnul Iisus a adus respectul ei.
Hristos a vindecat femei: pe soacra lui Petru,pe femeia gârbovă,pe cea cu scurgere de sânge. A lăudat pe văduva care dăduse doi bănuţi la Templu. A ascultat rugăciunea cananeencei pentru fiica ei. A vorbit la fântâna lui Iacov cu femeia samarineancă,ce a devenit mai apoi muceniţă.
Pe drumul Golgotei,Hristos mergea zdrobit sub povara crucii. Maica Sa şi Maria Magdalena Il urmau îndeaproape. Veronica I-a întins năframa ca să-Şi şteargă fruntea. Nici o femeie nu L-a trădat pe Domnul Iisus. Iuda L-a vândut. Petru s-a lepădat de El în noaptea când a fost prins. Toma s-a îndoit de Inviere. Femeile nu s-au îndoit, n-au fugit,nu L-au părăsit pe drumul Golgotei. Ele I-au uns trupul. Ele L-au plâns şi L-au aşezat în Mormânt. Lor Li s-a arătat întâi şi ele au vestit primele scularea Lui din morţi."
Parintele Constantin Sarbu

Ranile Domnului Iisus Hristos

"Două răni în mâini, două răni în picioare, una în coastă. Toate cinci rănile de la cuie negre, ca şi de la mai negrul încă păcat omenesc. Străpunse mâinile, cu care binecuvânta. Străpunse picioarele, cu care umbla şi călăuzea pe singura cale dreaptă. Străpuns pieptul, ce revărsa din sine focul iubirii cereşti în piepturile omeneşti răcite.
Străpunse au fost mâinile lui Iisus – ca mâinile fiecăruia să se curăţească de faptele păcătoase. Străpunse au fost picioarele lui Iisus – ca picioarele fiecăruia să se abată de la căile păcătoase. Străpuns a fost pieptul lui Iisus – ca inima fiecăruia să se cureţe de poftele şi de gândurile păcătoase.

Cele cinci răni ale lui Iisus sunt cele cinci izvoare ale sângelui preacurat prin care a fost spălat neamul omenesc, prin care a fost sfinţit pământul. Prin aceste cinci izvoare a curs tot sângele Dreptului, până la ultima picătură. Domnul Cel făcător de minuni, Care a ştiut a înmulţi pâinea şi a hrăni cu cinci pâini 5000 de flămânzi, înmulţeşte neîncetat acest preacurat sânge al Său şi prin el hrăneşte şi adapă din mii de altare multe milioane de credincioşi. Aceasta este Sfânta Împărtăşanie, fiică a Iui Iisus.

În Vinerea Mare lipeşte-te cu sufletul de Preasfânta Născătoare de Dumnezeu sub cruce, ca şi pe tine să te spele sângele de viaţă făcător din cele cinci răni ale lui Iisus.Ca sufletele curăţite şi înviate să poată duminica, dimpreună cu Mironosiţele, striga cu veselie: Hristos a înviat!"

Din scrisorile misionare ale Sfantului Nicolae Velimirovici

Cugetare la durerea Maicii Domnului a Sfantului Ioan Iacob Hozevitul

"Cu mintea mea Preasfântă Maică
Te văd pe drumul spre Calvar,
Şi conştiinţa mea săracă
Mă mustră ca şi pe tâlhar!
Ţi-aud cu jale tânguirea
Şi sînt mustrat acum mai rău,
Ştiind că pentru mine rabdă
Preamilostivul Fiul Tău!
Privindu-L înălţat pe Cruce
De adunarea celor răi,
Cunosc că am mai multă vină
Decât răstignitorii Săi!
De nu vedea mai înainte
Stăpânul, împietrirea mea,
Ar fi avut o mângâiere
Şi nu mai înseta aşa.
Şi poate stâncile de piatră
Nu s-ar fi despicat atunci,
Văzând că nu mai pătimeşte
Şi pentru mine Domnul munci!
Nici soarele, ascuns de groază,
N-ar fi rămas aşa de mult,
De nu vedea cum rabdă Domnul
Şi eu acuma nu-L ascult!
Iar sabia proorocită,
N-ar fi pătruns aşa de rău,
În inima Ta Preacurată
Văzând cum moare Fiul Tău!"

Insoteste-L pe Domnul in Saptamana Patimirilor

"În această săptămână urmează paşii Domnului Hristos şi fii mereu alături Lui, spre deosebire de judecătorii şi chinuitorii Lui. Şi iubeşte-L cu toată inima ta.

Mută-te duhovniceşte în acele zile şi în acele întâmplări, şi sărută-I poala şi mânecile veşmintelor,nu îndepărta inima ta de la El. Când îi auzi pe prigonitorii Lui cum şoptesc: „Vinovat e!” tu strigă-le în urechi: „Drept e!” Iubeşte-l pe Cel ce te iubeşte,cu toată inima ta!

Când Evreii Îl pălmuiesc, tu întinde mâna ta în apărare şi primeşte palma în locul Lui. Când Îl scuipă,tu spune: „Scuipătorilor,ce veţi arunca unii altora în faţă,dacă asupra Lui folosiţi tot scuipatul vostru,toată alcătuirea voastră?”

Când Pilat Îl întreabă pe tăcutul Domn: „Ce este adevărul?”, tu mărturiseşte şi spune: „Iată,El este Adevărul dumnezeiesc viu şi întrupat”. Când ostaşii Romani Îl biciuiesc,tu stai lângă El şi spune fiarelor: „Fiii lupoaicei,veşnici purtători de moarte, nu biciuiţi pe Mielul lui Dumnezeu cel purtător de viaţă, Care dă viaţă împărăţiei voastre a morţii”.

Mergi după El pe Calea Patimilor,şi poartă crucea Lui împreună cu Simon Kirineanul şi împreună cu fericita Veronica şterge-I faţa de praf şi sânge şi împreună cu Mironosiţele plângi şi umezeşte-I buzele uscate cu un pahar de apă rece şi răcoreşte-I fruntea înfierbântată. Dăruieşte-I întreagă inima ta şi iubeşte-L cu toată inima ta în ceasurile umilinţei Lui.

Când auzi lovitura ciocanului asupra preacinstitelor Sale mâini,tu strigă de durere. Când sunt bătute cuiele în preacinstitele Sale picioare,tu iarăşi vaită-te, ca şi cum fierul s-ar înfige în trupul tău.

Închină-te Preasfintei Sale Maici şi sărută poala şi mânecile veşmintelor sale. Nu-i spune nimic. Nu o întreba nimic. Închină-te încă o dată sfintei sale dureri. Şi încă o dată sfintei sale tăceri. Spune în sine-ţi: „Preacinstită Maică,şi eu Îl iubesc cu toată inima mea.”

Scoate inima ta şi pune-o în trupul Său şi uită de sine. Fii în El şi rabdă ce rabdă El şi cu totul să mori pentru sine. Mori înaintea Lui.

Când Iosif şi Nicodim Îl pogoară în mormânt,tu caută să fii împreună cu El în mormânt. Închipuie-ţi că nu eşti viu în această lume. Ca o umbră să stai undeva aproape de mormânt şi viaţa ta să o priveşti ca fiind în mormânt. Şi îţi va fi dulce,foarte dulce, moartea cu El şi întru El.

Oare cu cât mai dulce va fi învierea cu El şi întru El, când a treia zi te vor lumina îngerii la mormânt?! Oştenii Împăratului merg înaintea Împăratului, feţele lor-s ca fulgere arzătoare, iar veşmintele albe-s ca zăpada. Iar când îngerii lui Dumnezeu vor lumina în întunericul Golgotei şi în întunericul sufetului tău, atunci te vei simţi ca un om nou.

Şi când,tremurând,vei privi Minunea Minunilor şi nu vei şti dacă să te ascunzi sau să fugi sau să i te arăţi,iată,El întâiul se va apropia de tine şi ca pe Maria te va chema după nume. Iar când El te va numi prin glasul Lui,ca printr-un fir electric va intra în tine un nou curent, o nouă viaţă,o nouă putere. Şi El îţi va întoarce inima ta,ţi-o va da şi pe a Lui. Şi tu,tremurând vei cădea la picioarele Lui şi,printre suspine,vei striga precum Toma: Domnul Meu şi Dumnezeul Meu, slavă Ţie!"

Sfantul Nicolae Velimirovici

Doamne, înainte de sfârşit, până ce nu pier, mântuieşte-mă!

 

„Doamne, înainte de sfârşit, până ce nu pier, mântuieşte-mă”. Acest strigăt ne priveşte pe noi toţi, pe toţi câţi avem păcate. Cine nu are păcate? Este imposibil să priveşti în tine însuţi şi să nu afli undeva, în vreun ungher al sufletului tău, să nu localizezi în vreun colţ al lui un păcat poate uitat. Şi… fiecare păcat, pentru care nu te-ai pocăit, este mormântul tău, este moartea ta.Şi tu, ca să poţi să te mântuieşti şi să te înviezi pe tine însuţi din mormântul tău, strigă cu strigătele tânguitoare şi rugătoare ale Marii Patruzecimi: „Doamne, înainte de sfârşit, până ce nu pier, mântuieşte-mă”.

Citeste integral aici:Părintele Iustin Popovici, Omilie la Duminica a V – a din Post (1965)

Smerenia - intaia virtute crestina

 

"Doamne, eu nu sunt nimic. Tu esti totul! Eu – nimic,iar Tu – totul. Mintea mea nu este nimic inaintea Mintii Tale. Duhul meu nu este nimic inaintea Duhului Tau,inima mea,cunoasterea mea,o,nimic, nimic,fata de Cunoasterea Ta,Doamne! Eu,eu sunt un zero,zero… si dupa aceea un sir de alte zerouri. Acesta sunt eu inaintea Ta,Doamne.

Smerenia – aceasta este intaia virtute sfanta,intaia virtute crestina. De la ea incepe totul. Fara ea nu se poate inainta mai departe si impreuna cu ea merg si alte sfinte virtuti: virtutea dragostei, virtutea postului,virtutea blandetii,virtutea bunatatii,virtutea curatiei inimii,virtutea facerii de pace si toate celelalte virtuti,tot ceea ce iti zideste scara cereasca.

"Fericiti cei saraci cu duhul,ca a lor este Imparatia Cerurilor "
Prin aceasta isi incepe Mantuitorul minunata invatatura de pe Munte,invatatura despre fericiri,invatatura despre sfintele virtuti. Smereste-te inaintea Domnului…"

din Cuviosul Iustin de Celie - "Cuvinte despre vesnicie"

Sfanta Cruce - monumentul iubirii lui Dumnezeu

"Crucea este monumentul iubirii lui Dumnezeu.”

Sf. Ioan Gură de Aur 

"Pe Cruce Hristos S-a arătat a fi singurul,adevăratul Făcător de bine, Mântuitorul şi Izbăvitorul a toată lumea. Pare înfrânt,dar e biruitor. Pare a fi pierdut totul,dar în final câştigă. A surpat desăvârşit stăpânirea morţii. Prin moartea Sa a biruit moartea. A stricat urzelile diavolului,cursele lui măiestrite,meşteşugirile,şiretlicurile dibace, tirania sa asupra celor amăgiţi. De aceea,diavolul se îngrozeşte de Sfânta Cruce,nu poate să o rabde,nu cutează a o privi. Iată de ce purtăm crucea şi ne închinăm cu semnul Sfintei Cruci,ca să stăm împotriva lucrărilor drăceşti.

Crucea devine „indicator” pe calea spre cetatea viitoare,Ierusalimul cel de Sus,şi ne învaţă că nu avem aici cetate stătătoare, ci suntem venetici, trecători, musafiri găzduiţi. Suntem chemaţi să străbatem marea acestei vieţi tot pe cruce,fără întristare,cu răbdare şi nădejde. Viaţa capătă sens când îşi cunoaşte menirea ei îndumnezeitoare,se răstigneşte şi înviază împreună cu Cel Răstignit şi înviat,se smereşte, suferă şi nădăjduieşte."

din: Monahul Moise Aghioritul - “Cuviosul vameș și sfântul risipitor”

Citeste integral aici:Puterea Sfintei Cruci

Pastorul cel bun

"Oricât de rătăcit, oricât de păcătos ai fi, află că Domnul te caută, Domnul te strigă, Domnul umblă să te scape din pierzare.

În starea în care te afli, poate că tu nu mai poţi face nimic pentru mântuirea ta. Eşti o oaie rătăcită care te-ai agăţat cu totul în spinii patimilor rele… Eşti căzut într-o prăpastie din care nu te mai poţi ridica… Eşti rătăcit printr o pădure de fărădelegi din care singur nu mai poţi ieşi. Dar mântuirea ta începe tocmai în clipa când afli şi simţi acest lucru: când afli că singur nu mai poţi scăpa, când afli şi simţi că îţi trebuie un ajutor, când afli că eşti pierdut şi începi a striga să te audă Păstorul.

Strigă!… Atât se cere de la tine. Strigă din adâncul sufletului tău după Păstorul cel bun şi milostiv!
Când păstorul îşi pierde o oaie, ce face? Pleacă după ea peste câmpuri sau păduri şi, oprindu-se ici şi colea, o strigă pe nume şi aşteaptă răspunsul ei… O strigă pe nume şi-apoi ascultă să audă strigătul ei deznădăjduit. În clipa când oaia a răspuns, ea este mântuită; păstorul se îndreaptă îndată spre ea şi o scapă din pierzare.

Aşa e şi mântuirea ta, Iisus, Păstorul cel bun, te strigă pe nume şi aşteaptă răspunsul tău de oaie rătăcită. Te strigă aşa precum odinioară Dumnezeu l-a strigat în grădina Edenului pe Adam: „Adame, unde eşti?“, vrând să trezească în el conştiinţa păcătuirii sale."

Preot Iosif Trifa - din ”Din pildele Mântuitorului”

Buna Vestire - Ziua mamei crestine

O singură iubire-i mare

aproape ca a lui Hristos,
iubirea mamei, care are
același duh și chip frumos;
– cinstiți iubirea-nlăcrimată
a mamei care v-a născut,
punând pe fața ei curată
cel mai duios și drag sărut!


Mamă, mamă, mamă,
scump și drag cuvânt,
binecuvântată, binecuvântată
fii – din cerul sfânt…

O inimă mai este-n lume
aproape ca a lui Iisus,
a mamei, care are-un nume
cum altele pe lume nu-s;
– cruțați-i inima divină
a mamei ce v-a legănat,
puneți o veșnică lumină
pe-al ei obraz înlăcrimat.

Un nume-ți împreună gura
de două ori în murmur sfânt,
e mama, care-ți dă căldura
din cel mai îndulcit cuvânt;
– rostiți-i numele cu teamă,
șoptindu-l ca pe-un psalm ceresc,
nu-i nume scump ca cel de mamă,
din câte nume se rostesc.

Traian Dorz - O singura iubire-i mare

Buna Vestire - inceputul mantuirii noastre

"Pe Nascatoarea de Dumnezeu cu Pruncul in brate au zugravit-o iconarii nostri, au invaluit-o in nori de tamaie si de rugaciune preotii nostri. Au privit-o pe catapeteasma parintii si strabunii nostri, au tinut-o la capatai mamele noastre, au iubit-o si au cantat-o copiii nostri, sarutand-o, au implorat-o si au preamarit-o neam de neamul nostru.

Mergand pe urmele strabunilor nostri, sa le imitam si noi evlavia, taria credintei. Sa avem si noi in aceeasi cinste pe Maica Domnului, asa cum au avut-o ei. S-o chemam in viata noastra de toate zilele si sa-i spunem in rugaciune incurcaturile noastre, necazurile noastre, durerile, suferintele noastre, ca si ea a avut necazuri multe si grele si ne aude si ne intelege si ne poate ajuta cu adevarat, mijlocind pentru noi catre Bunul nostru Mantuitor.
Sa cinstim sarbatorile ei, sa imitam pe cat se poate viata ei sfanta, smerenia ei, rabdarea ei, bunatatea ei de mama, sfintenia vietii sale adevarate. Sa ne rugam ei sa ne ajute sa intelegem bine invataturile sfintei Evanghelii, sa traim dupa poruncile Fiului sau si Dumnezeului nostru si sa ne rugam ei sa ne lumineze mintea si toate simtirile noastre sufletesti si trupesti, ca sa simtim si noi cu adevarat in viata noastra adierile Duhului Sfant, Sfintitorul si Mangaietorul care ne mangaie durerile, alina tulburarile noastre, sa ne sfinteasca si sa ne lumineze viata noastra intreaga."

Parintele Sofian Boghiu

Inima in Marele Post

"Mai presus de toate gândeşte-te la Dumnezeu, căci şi Dumnezeu se gândeşte la tine mai presus de toate. Precum păstorul se gândeşte la oaia cea rătăcită mai mult decât la întreaga turmă,aşa şi Dumnezeul tău se gândeşte la tine,care te pierzi în păcat,mai mult decât la toţi îngerii din ceruri.

A cugeta la Dumnezeu nu înseamnă a cerceta fiinţa lui Dumnezeu, ci înseamnă a cerceta şi a afla ce aşteaptă Dumnezeu de la om.

Cel ce cumpără nuci nu caută la coajă,ci la miez. La fel şi cel ce cumpără ouă. Şi aşijderea cu nenumărate lucruri din lume,oamenii le caută pe cele nevăzute şi nu pe cele văzute. Şi Dumnezeul tău caută la tine după inimă. Prin coaja cea trupească,El priveşte în miezul tău,în inima ta,şi caută la inima ta. Fiul meu,dă-i inima ta!"

 Sfantul Ierarh Nicolae Velimirovici

Postul crestinesc

"După cum ştim, există post trupesc şi există post duhovnicesc. Postul trupesc este atunci când pântecele se înfrânează de la mâncare şi băutură. Postul duhovnicesc este atunci când sufletul se abţine de la gânduri, fapte şi cuvinte rele.

Postitor adevărat este cel care se reţine de la desfrânare, preadesfrânare şi de la orice necurăţie.

Postitor adevărat este cel care se stăpâneşte să nu se mânie, să nu se înfurie, să nu facă răutate şi să nu se răzbune.

Postitor adevărat este cel care îşi pune pază gurii sale şi se abţine de la flecăreli, de la vorbe murdare, de la nebunii, clevetiri, osândiri, linguşeli, minciuni şi de la orice defăimare.

Postitor adevărat este cel care îşi înfrânează mâinile de la hoţie, răpire, prădare, iar inima de la dorirea lucrurilor străine. Într-un cuvânt, adevărat postitor este cel care se îndepărtează de la orice rău.

Iată, creştine, postul duhovnicesc! Ne este folositor şi postul trupesc, pentru că slujeşte omorârii patimilor noastre. Dar postul duhovnicesc ne este absolut de trebuinţă, pentru că, fără el, nici postul trupesc nu este nimic.

Mulţi postesc cu trupul, dar nu postesc cu sufletul.

Mulţi postesc de mâncare şi băutură, dar nu postesc de gânduri, fapte şi cuvinte rele. Şi care le poate fi folosul din aceasta?

Mulţi postesc o zi, două sau mai mult, dar de mânie, de ţinerea de minte a răului şi de răzbunare nu vor să postească.

Mulţi se înfrânează de la vin, carne, peşte, dar cu limba îi muşcă pe semenii lor – deci ce folos au din aceasta? Unii nu se ating cu mâinile de mâncare, dar le întind la mită, răpire şi prădarea bunului străin – ce folos au deci din aceasta?

Postul adevărat şi curat este abţinerea de la orice rău. Dacă vrei, creştine, să-ţi fie postul folositor, atunci, postind trupeşte, să posteşti şi duhovniceşte şi să posteşti întotdeauna. Cum pui frâu pântecelui tău, tot aşa pune-l şi gândurilor şi patimilor tale celor rele.

Să postească mintea ta de gândurile deşarte.

Să postească mintea ta de ţinerea de minte a răului.

Să postească voia ta de dorirea cea rea.

Să postească ochii tăi de vederea cea rea: întoarce-ţi ochii tăi „ca să nu vadă deşertăciunea” (Psalm 118, 37).

Să postească urechea ta de cântece spurcate şi de şoapte clevetitoare.

Să postească limba ta de clevetire, de osândire, de batjocură, de minciuni, de linguşire, de vorbe spurcare şi de orice cuvânt deşert şi vătămător.

Să postească mâinile tale de la bătaie şi de la răpirea bunurilor straine.

Să posteasca picioarele tale de la a umbla întru răutate. „Fereşte-te de rău şi fă bine”(Psalm 33, 1; Petru 3, 11)

Iată postul creştinesc pe care Dumnezeu îl cere de la noi! Pocăieşte-te şi înfrânează-te de la orice cuvânt, faptă şi gând rău, deprinde-te cu virtuţile şi întotdeauna vei posti înaintea lui Dumnezeu."


Sfântul Ierarh Tihon de Zadonsk

Iata,vine primavara!

"Primăvară… toată firea simte-adânc fiorul dulce
A vieţii ce renaşte şi putere nouă-aduce!
Inima-n adâncu-i simte tainic farmecul vieţii
Bucuria renăscută din frumseţea tinereţii.

Iată primăvara vine! Gheaţa iarăşi se topeşte,
O viaţă nouă-ncepe-n tot ce mişcă şi vorbeşte!
- Iată iar pădurea-i cântec, câmpul flori iar cerul, sfântul
Lasă ploaia ce-nverzeşte veselind întreg pământul!

-Iată, iarăşi cald şi dulce vânt de miazăzi adie
Zboară iarăşi rândunele şi-nfloresc cireşii-n vie,
Ies iar florile prin frunza veştedă din alte toamne
- Cât de mari şi minunate-s lucrurile Tale Doamne!

Ah, aşa e şi-n viaţa noastră cea duhovnicească:
Vântul Duhului când suflă toate-ncep să se trezească:
Inima-şi deschide poarta pentru Domnul biruinţii,
Ochii plâng şi caldă curge sfântă lacrima căinţii;

Sufletul tresare dornic după viaţa cea curată
Iar din ceruri plouă sfântă pacea binecuvântată
Şi nu-i glas să poată spune cât e, cât de fericită
Viaţa nouă, viaţa sfântă, viaţa Domnului jertfită!

În iubire te simţi una cu toţi oamenii deodată
Duhu-i numai bucurie inima-i lumină toată
Şi-atunci orişiunde-n lume ar vrea Domnul să te poarte
Simţi că-i numai fericire şi-n viaţă şi în moarte."

Traian Dorz - Primavara

"Dragostea nesfarsita a lui Dumnezeu pentru oameni se vede in indelunga Sa rabdare, marea Sa iertare si marea Sa bucurie. Aceasta dragoste isi poate gasi asemanare pe pamant in dragostea mamei pentru copilul ei. Cine de pe pamant are o rabdare mai mare fata de o faptura, decat numai mama fata de copilul ei? Iertarea cui o poate depasi pe aceea a mamei? Cine mai plange de bucurie cu repejune la schimbarea spre indreptare a copilului ei pacatos, ca mama?

De la intemeierea lumii, pe acest pamant, dragostea de mama a fost depasita numai de catre Domnul nostru Iisus Hristos, in dragostea Lui pentru oameni. Rabdarea Sa L-a dus la suferinte ingrozitoare cand era atarnat pe Cruce; iertarea Sa se revarsa din inima si buzele Sale chiar si atunci cand Se afla pe Cruce; bucuria Sa care patrundea in cei care se pocaiau, era bucuria care Ii lumina sufletul indurerat in intreaga Sa viata pamanteasca. Numai dragostea dumnezeiasca depaseste dragostea de mama. Singur Dumnezeu ne iubeste mai mult decat ne iubeste mama; singur El ne iarta mai mult decat ne iarta mama si numai El Se bucura la indreptarea noastra mai mult decat mama.

Bucuria mamei este mare atunci cand vede indreptare in copilul ei; bucuria pastorului este mare atunci cand isi gaseste oaia cea pierduta; bucuria femeii este mare atunci cand isi gaseste banutul cel pierdut – dar nimic din toate astea nu se poate asemana cu bucuria lui Dumnezeu cand un pacatos se pocaieste si se intoarce la El.
La primul semn de pocainta din inimile noastre, chiar daca inca ne aflam departe, Dumnezeu deja ne vede si, mai iute decat lumina soarelui care vine cu repezeala spre pamantul intunecat, se grabeste sa ne intampine: sa intampine omul cel nou care, prin pocainta, se zamisleste in noi. 

Sfantul Nicolae Velimirovici

Citeste intergral aici:Cum ne iubeste Dumnezeul nostru?

Asculta: Bratele parintesti

Dumnezeule,milostiv fii mie,pacatosului!

 

"Să ne ruşinăm pe noi înşine, primind simţirea ruşinii şi înjosirii păcatului; să ne osândim pe noi înşine, lăsând glasul conştiinţei ‒ sau al nepărtinitoarei dreptăţi a lui Dumnezeu, care vorbeşte prin conştiinţă ‒ să răsune cu toată puterea; însă pe lângă asta, să ne grăbim în urma vameşului a naşte în sufletul nostru acelaşi strigăt tânguitor: „Dumnezeule, milostiv fii mie, păcătosului!”.

Toate acestea depind de tine, suflete păcătos. Tu însuţi, şi nimeni altul, trebuie să faci şi să simţi toate acestea în tine. Vameşul se bătea în piept; dar el încă dinainte de asta bătea sufletul său şi rănea inima sa cu gândurile minţii sale.

Aşadar, intră în tine însuţi, adună gânduri mântuitoare şi îngrijeşte-te să sfărâmi prin ele inima ta cea învârtoşată, înalţă-te la cer, coboară-te în cele mai dedesubt; priveşte-te pe tine însuţi şi priveşte în jurul tău, şi caută pretutindeni săgeţi pentru lovirea, bice pentru rănirea, ciocane pentru înmuierea inimii tale împietrite."

Sfantul Teofan Zavoratul

Usile pocaintei

Cand esti trimis

"Când eşti trimis să-i cauţi pe alţii şi să-i aduci la Dummnezeu,
atunci şi-n fruntea lor se cere şi-n urma lor să fii, mereu;
să fii în frunte, îndrumându-i, şi-n urmă, să-i ajuţi pe toţi;
stăpân poţi fi oricum la oameni, părinte doar aşa le poţi.

Când eşti trimisul mântuirii, atunci tu trebuie să ştii
să treci prin tot ce-ai tăi pot trece, de la bătrâni, pân’ la copii;
şi-n orice stări pot ei s-ajungă, tu să le simţi, să le trăieşti,
ca de la starea lui pe-oricare spre Dumnezeu să-l străluceşti.

Să fii mai ’nalt ca cel mai vrednic şi mai prejos ca cel mai mic,
să fii desăvârşit c-un meşter şi-ncepător c-un ucenic;
să poţi să-nveţi pe-un sfânt lumina, să poţi să gemi c-un păcătos,
de la nivelul lui pe-oricare să-l ’nalţi mai sus, pân’ la Hristos.

Să ştii trăi şi-n stări înalte cum numa-n ceruri se trăiesc
şi-n stări ce pot trăi doar porcii, în cel mai josnic fel lumesc;
să cânţi cum numa-n rai se cântă, să plângi cum plâng doar cei din iad,
spre-a da avânt la cei ce zboară, spre-a da curaj la cei ce cad.

Nu poţi fi prieten, şi părinte, şi frate, şi îndrumător,
când nu poţi să te faci asemeni cu suferinţa tuturor,
ca de la starea lor, pe-oricare, pân’ la Hristos să-i duci, pe toţi;
orice poţi fi oricând la oameni, părinte doar aşa le poţi."

Traian Dorz - Cand esti trimis

Cum sa ne inmultim talantii?

"Creştine, fie ca dreapta ta nu numai să primească, ci să şi dăruiască.
Ai primit de la Dumnezeu avere, dar o ţii pentru tine; nu o dăruieşti spre slava lui Dumnezeu şi în folosul aproapelui.
Ai primit de la Dumnezeu raţiune! Nu o ascunde, ci dăruieşte-o nechibzuiţilor şi proştilor şi îţi vei înmulţi talantul.
Ai primit sănătate şi tărie! Nu le ascunde, ci foloseşte-le pentru osteneală binecuvântată.
Ai primit bogăţie! Nu o ascunde în pământ, în cămări şi cufere; averea pe care Dumnezeu ţi-a dat-o nu o risipi pentru satisfacerea patimilor şi pentru lux, ci împarte-o cerşetorilor şi sărmanilor, fraţii tăi.
Ai pâine - împarte pâinea ta cu cei flămânzi.
Ai îmbrăcăminte - nu o ţine în cămările tale, ci îmbracă-l pe fratele tău gol cu ea.
Ai dobitoace - lasă nu numai ţie să-ţi slujească, ci şi celorlalţi oameni.
Ai casă - nu o încuia, ci deschide-o celor ce vin la tine şi celor ce călătoresc."
Sfantul Tihon din Zadonsk

Lucrari de consolidare 14

 19 aprilie 2021 - decofrare